Boala autoimuna este o afectiune in care sistemul imunitar ataca in mod gresit organismul. Intr-o boala autoimuna, sistemul imunitar percepe in mod eronat o parte a corpului, cum ar fi articulatiile sau pielea, ca fiind straina. In consecinta, elibereaza proteine, numite autoanticorpi care ataca celulele sanatoase.In ultimii 50 de ani asistam la o explozie a bolilor autoimune, cele mai cunoscute fiind:
- diabetul de tip 1;
- artrita reumatoidă;
- scleroza multiplă;
- boala celiacă;
- boala Crohn;
- lupus;
- tiroidita Hashimoto;
Sistemul imun face diferenţa prin participarea unor celule specifice intre ceea ce aparţine corpului de ceea ce nu îi aparţine.
Diabetul zaharat tip 1, de exemplu, s-a dovedit abia foarte recent a fi o boală autoimună.
Unul dintre cei mai renumiţi experţi dr. Alessio Fasano, director la Centrul de cercetări al bolii celiace de la Massachusetts General Hospital din Boston a concluzionat că fiecare boală autoimună are 3 componente de bază: predispoziţia genetică, trigger-ul (factorul declanşator) de mediu şi un tract intestinal cu probleme (intestin hiperpermeabil).
Primele două componente sunt uşor de depistat. Dar abia în anul 2000 dr. Fasano a descoperit a treia componentă, mai precis a identificat zonulina, o proteină ce reglează permeabilitatea intestinală.
“Zonulina are rolul unui poliţist ce dirijează circulaţia,” spune el. “Deschide spaţiile dintre celule permiţând anumitor substanţe să treacă şi interzicând pasajul celor dăunătoare .” Anumiţi subiecţi produc zonulina în exces, ceea ce duce la distanţarea celulelor din peretele intestinal şi se permite astfel bacteriilor, toxinelor şi resturilor nedigerate să ajungă în circulaţia sangvină.
Intestinul hiperpermeabil este extrem de important în orice discuţie despre boala autoimună, deoarece el este cel ce permite factorilor de mediu să declanşeze activitatea genelor cu predispoziţie. Permeabilitatea intestinală poate fi evaluată prin metode neinvazive (de exemplu, testul la lactuloză / manitol)
Hiperactivitatea sistemului imun este direct proporţională cu creşterea consumului de produse artificiale:
- fibre artificiale folosite la imbracaminte;
- coloranţi sintetici din alimente si cosmetice;
- aditivi alimentari;
- pesticidele din legume si fructe;
- metalele grele din tevile de apa si ustensilele de bucatarie.
În prezent se cunosc circa 80.000 de substanţe chimice utilizate la crearea de produse comerciale, din care mai puţin de 15.000 sunt testate pentru siguranţă (dar nu şi combinaţiile acestora). Conform celor de la Environmental Working Group, o persoană obişnuită este expusă la mai mult de 126 de chimicale înainte de a părăsi baia dimineaţa (şampon, balsam, pastă de dinţi, deodorant, etc.) acesta putand fi unul din motivele pentru care majoritatea bolnavilor cu boală autoimună sunt femei (cca 78%).
Se fac în prezent studii care să identifice substanţele chimice cele mai dăunătoare. Cel mai frecvent incriminat este mercurul, care poate declanşa boala autoimună prin stimularea producţiei de limfocite.
În plus, cercetătorii studiază şi dacă o proteină din laptele de vacă poate declanşa diabetul zaharat tip 1 la copiii susceptibili din punct de vedere genetic.
Sistemul imunitar va reactiona la acesti factori declansatori, prin producerea de citokine inflamatorii. Excesul acestor factori de inflamatie cronica, poate avea implicatii importante in manifestarile multor boli imunologice.
Infecţiile, pot deasemenea declanşa o boala autoimuna. Anumite infecţii, cum ar fi infecţia cu streptococul beta hemolitic tip A, poate declanşa boala reumatoidă cardiacă ce afectează inima. Infecţiile mai pot declanşa şi diabetul zaharat tip 1, lupusul, scleroza multiplă şi artrită reumatoidă.