Boala inflamatorie intestinala (IBD), inclusiv boala Crohn ( CD) și colita ulcerativă (UC), este o inflamație intestinală cronică de etiologie necunoscută.

Diagnosticul IBD se bazează pe criterii serologice, endoscopice, radiologice și histopatologice. 

Recent, căutarea unui marker neinvaziv care ar putea mări sau înlocui o parte din acest proces de diagnosticare a devenit un punct central al cercetării. În prezent, nu a fost identificat niciun marker unic cu calități satisfăcătoare pentru diagnosticarea și tratamentul IB.

Se anticipează descoperirea unor noi markeri specifici și sensibili IBD. Astfel de markeri ar putea minimiza utilizarea examinărilor endoscopice și radiologice și ar putea permite medicilor să implementeze planuri individuale de tratament menite să îmbunătățească prognosticul pe termen lung al pacienților cu IBD.

 Un biomarker este o substanță care poate da informatii despre funcția organelor, sau poate indică o anumită stare a bolii. Mai precis, un biomarker indică o schimbare în expresia sau starea unei proteine ​​care este corelată cu riscul sau progresia unei boli sau cu evolutia la un anumit tratament.

IBD se caracterizează prin producerea mai multor anticorpi serologici cu specificități antigenice distincte, incluzând anticorpi microbieni și autoanticorpi.

Provocarea cercetarii constă în găsirea unui marker sau a unei combinații a acestora care nu numai că distinge IBD de non-IBD sau identifică populațiile cu risc, dar care poate, de asemenea, ajuta clinicienii să distingă între subtipurile IBD (CD sau UC).

Markerii de anticorpi in IBD pot fi clasificatI în două grupe:

• autoanticorpilor impotriva intestinului, și auto-constituenți non-intestinali
• anticorpi microbieni, care sunt anticorpi față de microorganisme, inclusiv bacterii, drojdii și fungi.

Autoanticorpii-pANCA sunt priviti ca autoanticorpi care sunt indusi de o reacție încrucișată cu antigenii bacterieni intestinali.

pANCA sunt detectati în:

• 60% -70% cazuri UC;
• 10% -15% cazuri CD;
• și mai puțin de 5% cazuri de colită non-IBD.

Anticorp microbian ASCA (Anticorpii anti-Saccharomyces cerevisiae) se asociază cu boala Crohn, având o sensibilitate de 64% şi o specificitate de 77%.

ASCA au fost găsiţi la:

• 60% -70% la pacienții cu CD;
• 10% -15% la pacienții cu UC;
• 5% la pacienții cu colită non-IBD.
• 20% dintre rudele de gradul I ale pacienţilor cu boală Crohn, sugerând că ar putea fi un marker subclinic intrafamilial.

ASCA reprezintă de asemenea un marker pentru evoluţia şi prognosticul bolii.

Pacienţii cu ASCA pozitiv prezintă risc crescut pentru formele stenozante şi fistulizante, în timp ce pacienţii cu ASCA negativ prezintă frecvent forme inflamatorii.

Determinarea concomitentă a anticorpilor pANCA şi ASCA permite diferenţierea pacienţilor cu rectocolită ulcero-hemoragică(UC) de cei cu boala Crohn(CD).

Anticorp anti OmpC-proteina OmpC din membrana externa a Escherichia Coli.

IgA anti-OMPC este pozitiv în:

• 55% din cazuri de Boala Chron;
• 5% -10% din cazuri colita ulcerativa;
• 5% din non-IBD colita;
• pozitiv în 17% -36% din cazuri colitele nedeterminate.

În prezent, nu există un singur anticorp serologic ideal pentru diagnosticarea IBD și s-a încercat utilizarea combinațiilor de mai mulți markeri. La pacienții deja diagnosticați cu boala Chron sau colita ulcerativa, valoarea predictivă a unui rezultat pANCA-negativ / ASCA-pozitiv a fost de 95% pentru boala Chron, în timp ce un rezultat pANCA-pozitiv / ASCA-negativ a fost de 90% pentru colita ulcerativa.